Opinii

Banca Nationala a Romaniei a strans intruna aur. A contractat intreaga productie a minelor romanesti si a achizitionat, platind cu bani grei, aur din strainatate. Dupa 1990, a cumparat aur de la minele din Baia Mare si de la populatie, platindu-l cu sume importante provenite din operatiuni de politica monetara. Pentru a intari leul si a intari credibilitatea tarii.

Raportul pe anul trecut, inaintat recent Parlamentului, altor autoritati ale statului si publicat pe site, notifica - repet - o rezerva de 103,6 tone aur monetar in contul tarii de la BNR. Avutie de importanta cardinala, care face casa buna - in conturile ce reprezinta rezervele internationale - cu rezerva de valute. Impreuna, aurul si valutele, insumau la sfarsitul anului trecut 66 de miliarde de euro. Cu doua zile in urma, Banca Nationala a publicat cifrele din luna trecuta. Deci, la jumatatea anului 2024, aurului si valutelor administrate de BNR li s-a adaugat o incarcatura de aproape 6 miliarde. Total la zi: 71,6 miliarde de euro.

Dar mai este de larg interes, in vremea noastra, rolul metalului galben in politica monetara? Azi nu se mai fac nicaieri plati cu monede din aur! Iar circulatia banilor nu mai este acoperita cu aur! Tocmai din aceste motive, in rezervele internationale ale bancilor centrale, dominanta este ponderea valutelor si nu a aurului! Aurul insa confera o mare consistenta acestor rezerve!

Aurul strans de banca noastra centrala are istorie. O istorie tulburatoare, mai cu seama ca, in conditiile aspre ale Primului Razboi Mondial, o mare cantitate de aur, de 91,5 tone, a fost depozitata spre pastrare in Rusia, tara langa care Romania lupta alaturi, in randurile Antantei. Subiect al unui indelungat dialog romano-rus. Astazi, aceasta creanta, probata cu un substantial dosar intocmit dupa toate regulile dreptului international, se afla in atentia Parlamentului European, care s-a angajat sa acorde Romaniei sprijin logistic in dialogul cu partea rusa.

Faptul ca rezerva de aur stransa intre 1880 si 1917 nu a revenit in tara a insemnat, pentru Banca Nationala - mai cu seama in vremurile aspre de dupa Primul Razboi Mondial - o imensa pierdere. O pierdere materiala, care a obligat-o sa plece de la zero in refacerea rezervei. Dar si una morala! Dovada decizia de a nu elimina un timp din bilantul contabil cele 91,5 tone de aur. Abia in 1929, conducerea BNR a decis actualizarea bilantului, deci fara contabilizarea celor 91,5 tone. A ramas insa "DOSARUL", document cu valoare contabila si cu valoare juridica, diplomatica si istorica; o creanta de aur in care sunt inscrise si totodata probate drepturile BNR. Este dosarul despre care s-a vorbit frecvent in spatiul public.

In acei ani de dupa Primul Razboi Mondial - chiar daca etalonul-aur nu mai avea valoarea de altadata si, in plus, continua sa piarda valoare - bancile centrale nu s-au oprit din efortul de a acumula pretiosul metal. Au continuat sa cumpere aur in cantitati mai mari sau mai mici, dupa puterile fiecareia, pentru a-si spori pe pietele internationale capitalul de incredere al propriilor tari. BNR nu a facut exceptie. Mai ales ca, si dupa 1917, in conjuncturi politice dificile, rezerva de aur suportase diminuari semnificative.

Astazi, cu 103,6 tone, ocupam locul 35 in lume. Raportat la nevoi - si la cerintele actuale privind ponderea metalului galben in totalul rezervelor internationale - avem exact cat ne trebuie pentru ca aurul sa constituie un important activ de incredere.

Revin la cronologie. In anii interbelici achizitiile de aur ale BNR au fost substantiale. Dar si mai substantiale au fost cele din Al Doilea Razboi Mondial, cand BNR a fost principalul sustinator al incasarilor in aur pentru exporturile de petrol si de cereale catre Germania. Demersurile diplomatilor germani, de la Bucuresti, pentru a convinge Romania sa renunte la pretentia de a i se plati cu aur exporturile catre Germania, au fost puternice. Dar au esuat! Clodius, reprezentantul economic al Germaniei in Romania, i-a scris lui Hitler ca "in tratativele cu partea romana nu putem trece de Banca Nationala". Rezerva de aur a urcat atunci pana la 240 de tone. Cea mai mare din istoria BNR.

Si din nou au venit timpuri grele! Se implinesc, in aceasta vara, 80 de ani de atunci!

Din nou rezerva de aur era amenintata. Filmari, fotografii, documente scrise, pastrate in Arhiva BNR, recompun sirul de fapte istorice de acum 80 de ani! Pentru ca, in vara lui 1944, devenise evident ca statele "Axei" vor pierde razboiul. Frontul de la Stalingrad fusese rupt inca din 1943. Schimbarile intervenite in plan geopolitic erau esentiale. Pentru Banca Nationala, care acumulase in Al Doilea Razboi Mondial cel mai voluminos stoc de aur existent vreodata in Romania, urgenta intai era sa-si adaposteasca intr-un loc sigur Tezaurul.

De la guvern primise asigurari ca i se va acorda "orice concurs ar cere". I-a revenit BNR dreptul de a decide intre trei propuneri: 1) transportul Tezaurului intr-o tara europeana prietena; 2) transportul intr-o tara neutra; 3) adapostirea pe teritoriul romanesc. Lectia amara a istoriei (pierderea Tezaurului in Primul Razboi Mondial) a cantarit greu in favoarea unei solutii interne.

Consiliul de Administratie al BNR a aprobat, in vara anului 1944, mutarea Tezaurului la Tismana, la adapostul unui versant muntos. Operatiunea, complexa si riscanta - ce a beneficiat de participarea Guvernului Romaniei, a Marelui Stat Major al Armatei, a Bisericii Ortodoxe Romane, a Ministerului de Finante, a Serviciilor de Informatii si a Cailor Ferate Romane - a decurs in deplina siguranta si in cel mai strict secret. Tezaurul BNR a fost ascuns la Tismana timp de trei ani, din vara lui 1944 pana in ianuarie 1947. Cheltuielile, din fondurile BNR, au atins cote extrem de mari.

Tot in vara lui 1944, cand stocul efectiv de aur a fost ascuns in munti, la Tismana, "Dosarul Moscova" era o piesa valoroasa ce impunea sa fie de asemenea bine pazita. Ar fi imposibil, cred, ca istoria acestui dosar sa fie reconstituita detaliu cu detaliu. Dar, ceea ce se stie bine - datorita cercetarilor facute de istoricii din cadrul Arhivei BNR - este faptul ca in perioada interbelica DOSARUL a fost pastrat in casa de fier din biroul guvernatorilor. Si tot acolo s-a aflat si in timpul razboiului. Acum 80 de ani insa, cand stocul de aur a fost mutat la Tismana, DOSARUL a fost ascuns in Arhiva, intre documente de rutina. Ca sa nu bata la ochi. In 1947, dupa ce stocul de aur a revenit in centrala BNR, DOSARUL si-a recapatat locul in casa de fier din biroul guvernatorilor.

Daca, pana astazi, nu toate momentele din drumul prin vremuri al acestui DOSAR au reusit sa fie descifrate, un adevar este verificat o suta la suta: acela ca toti guvernatorii Bancii Nationale, fara exceptie, si-au respectat legamantul si l-au pazit! Cei din anii interbelici si din timpul razboiului! Cei care - in vremea "obsedantului deceniu" nu murisera inca - au fost inchisi si multi au murit in inchisori! Dar si cei care au condus Banca Nationala in anii comunismului!

Dupa momentul Tismana, au urmat alti 45 de ani grei, cu datorii de razboi, cu constrangeri - multe inca insuficient documentate - in vartejul carora Tezaurul a fost drastic diminuat. Realitate ce a impus Bancii Nationale noi complexe strategii pentru refacerea rezervei de aur. Inca din primii ani de dupa decembrie '89 BNR a facut importante achizitii de aur. Cum am aratat deja, a cumparat de la minele aurifere Baia Mare si de la populatie. S-a oprit cand stocul a atins volumul optim.

De-a lungul istoriei, au fost prea mari platile pentru refacerile rezervei de aur. De prea multe ori - din fondurile obtinute de BNR prin strategii de politica monetara - sume importante au fost folosite pentru acumulari de aur. Pentru acumulari impuse de cerinte strategice, dar si de imprejurari de forta majora, cum au fost cele de dupa 1917 sau cele de dupa decembrie 1989, cand BNR nu a avut alternativa si a sustinut cheltuieli mari pentru refacerea rezervei de aur. Si sunt prea aspre lectiile istoriei ca sa mai lase loc, in dialogul contemporan de idei, unor pledoarii de natura sa impinga folosirea rezervei de aur in speculatii financiare! Si, la urma-urmei, in ce scop? Adeptii acestei teze sustin ca ar putea fi obtinuta valuta pentru acoperirea unei parti din deficitul bugetar. Imposibil! Daca Legea interzice expres ca Banca Nationala sa fie finantata de la bugetul national, in egala masura - tot Legea ii interzice Bancii Nationale sa finanteze direct bugetul. Niciun leu de la Banca Nationala - cu exceptia impozitului de 80 la suta pe profit, a impozitelor aplicate salariilor, a taxelor TVA pe tot ce cumpara BNR - nu poate sa ajunga la bugetul national.