×

Opinii

Opinie Dragos Damian: Punem pariu ca nu stiti cine este Fructuoso Lopez? Sau cine este Jose Manuel?...

Opinie Dragos Damian: Punem pariu ca nu stiti cine este Fructuoso Lopez? Sau cine este Jose Manuel? Sau unde este pe harta oraselul Legutio?

02.07.2024, 21:47 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Daca tineti cu Romania diseara atunci sigur stiti ca echipamentul nationalei este marca Joma, o companie spaniola fondata in 1965 - fara nici o intentie de publicitate, in acelasi an incepea activitatea si Terapia Cluj.

Fondatorul Joma este Fructoso Lopez care este si acum presedintele companiei. A inceput cu 10 angajati o fabricuta de pantofi din care astazi, la 59 de ani de la infiintare, a evoluat un jucator international in industria articolelor sportive. Povestea Joma este o poveste de succes care este povestea altor mii si zeci de mii de companii: antreprenoriat, familie, munca, investitii, cercetare-dezvoltare, finantare de la banci locale, eventual listare la bursa si, obligatoriu, internationalizare.

Numele Joma vine de la primele doua litere ale numelor fiului lui Fructoso, JO se MA nuel, care este in prezent Directorul General al Joma.

Legutio este un orasel de vreo 2.000 de suflete din Tara Bascilor, unde se afla unul dintre cele mai mari parcuri industriale din Vestul Europei si unde se produce, intr-o fabrica ultramoderna, echipamentul de fotbal al nationalei Romaniei. Si din nou, fara nici o intentie de publicitate, Legutio seamana cu Jucu, un sat cu circa 2.000 de locuitori unde se afla cel mai mare parc industrial din Romania.

Mai multe lucruri despre Joma puteti citi pe wikipedia si mai multe lucruri despre povestea companiei puteti afla de pe startupcafe, cei care au relatat ieri despre grupul spaniol si povestea sa de succes.

De ce este Joma o poveste de succes care a crescut, mai ales in ultimi 30 de ani, cand in Romania au fost puse la pamant mii de fabrici, din toate domeniile, inclusiv de articole sportive? Fabrici in locul carora s-au construit malluri in care, desigur, putem cumpara produse Joma si de la alte marci internationale de sport, nici una fabricate in Romania?

Nu exista o explicatie stiintifica asupra a ceea ce s-a intamplat la noi, putem doar vorbi despre dezindustrializare iresponsabila, la gramada, care a dus si duce in continuare la adancirea indatorarii Romaniei. Atata vreme cat cei care ne conduc nu inteleg ca industria de manufactura, santierele de constructii si fermele agricole sunt pilonii dezvoltarii sanatoase a unei economii, nu vom avea niciodata reviriment economic. Atata vreme cat cei care ne conduc nu inteleg ca trebuie sa sprijine afacerile de familie, cercetarea-dezvoltarea, finantarea prin banci locale puternice sau prin bursa si internationalizarea, putem avea oricat de multi bani in banci si oricate cladiri de birouri, ansambluri de locuinte si malluri construite pe foste fabrici, Romania nu va merge inainte. Atata vreme cat cei care ne conduc nu stiu cine este Pandora Focsani, care imbraca echipa Olimpica 2024 a Romaniei, sau nu stiu nimic despre nici o fabrica cu sau fara radacini locale, vom ramane cu deficit de balanta comerciala in vreme ce, de exemplu, Spania va avea excedent tocmai pentru ca isi sprijina pilonii economiei locale.

Destul insa cu economia politica. Diseara in fata noastra va fi si un duel Joma versus Nike, tinem pumnii sa castige compania mai mica, cu radacinile in Europa si de care suntem mai apropiati sufleteste. Indiferent de rezultat, dupa meci, daca liderii politici care vor fi Allianz Arena ii vor face o oferta, poate ca Joma va considera o investitie intr-un centru de productie in Romania.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare